The Lady Is A Tramp

In primul rand, nici nu se observa. In afara de specialisti, oameni familiarizati sau pasionati de lucruride genul asta, romanul notru nu prea stie despre ce e vorba. Si nu vorbim aici de oameni de la tara, cu venituri mici si extrem de mici. Vorbim de fapt de romanii, in special tinerii din mediul urban, cu oarecare aspiratii si eventual ceva finante. Si ca sa micsoram cercul, despre consumatori de mondenitati si tot ce mai scrie prin reviste.

Dar oamenii stiu de Zara. Zara e aurul, paradisul, marea bucurie a bucurestenilor. De la Zara isi ia toata lumea cate ceva, se intreaba “asta e de la Zara?”, oamenii devin adevarati cunoscatori si la cate vizite fac mall-urilor, ajung sa recunoasca piese care dispar in cateva saptamani din toate magazinele, dar raman in dulapurile lor bucurestene. Si totusi, Zara nu are cele mai accesibile preturi, nu atat de accesibile incat mai mult de jumatate din populatia capitalei sa-si permita oricand un obiect vestimentar cu eticheta Zara.

Fast fashionul intr-o tara ca Romania arata mult mai diferit decat in alte tari, unde oamenii ajung sa se intrebe cat de ieftine pot sa fie totusi niste obiecte vestimentare. Si e firesc sa te intrebi asta cand un tricou Primark ajunge sa coste cat un mic dejun la o cafenea, cateva lire.. In Romania nu e asa, intr-un fel si pentru ca preturile de la Zara sunt putine mai ridicate decat cele de la Primark, dar si pentru ca finantele bucurestenilor sunt diferite de cele ale londonezilor. La noi Zara penduleaza intre adulatia unei tinere care spune plina de incantare ca “si-a luat un tricou de la Zara… ” si atitudinea a unei tinere care si-a luat un tricou de Zara doar pentru ca a avut chef si s-a gandit ca e . dragut, si ca nu i-ar strica inca unul in dressing.

In Ro, Zara nu e ieftin. “Ieftinul” nostru e mai scump ca ieftinul lor. Ieftinul lor e posibil pentru ca magazine precum H&M vand haine care sunt facute in China si Romania la preturi aproape neinsemnate. In China oamenii lucreaza pentru Zara 13 ore pe zi, confectionand colectii intregi, zeci de mii de piese vestimentare in cateva zeci de zile. In Romania Zara a reusit (ca si in celelalte tari) ceva ce parea aproape imposibil: fara publicitate, fara niciun afis sau reclama in reviste de moda, eticheta Zara e mereu vizibila in oras. Si toate astea pentru ca e sustinuta de marea masinarie din Spania, si pentru ca in magazinele lor functioneaza legi foarte clare, cateva piese vestimentare pentru fiecare masura, cat mai putine, pentru ca un cumparator sa fie convins ca nu va mai gasi piesa respectiva daca nu o cumpara in acel moment. Plus ca o colectie se schimba in cateva saptamani. Haine pe care romanii arunca milioane in mall-uri, produse nu intotdeauna din cele mai fericite materiale, puse pe hartie imediat dupa ce marile case de moda dau drumul tendintelor (vezi si procesele de plagiat intentate de case de moda celebre unor lanturi de fast fashion) sunt confenctionate tot in tara noastra, cu sume minore.

Si cand la noi Zara abia a atins apogeul admiratiilor, cand a poposit in obisnuitul revistelor de moda de pe la noi, cand nici n-a ajuns vreo parte insemnata a societatii sa constientizeze ce se intampla, in alte tari vanzarile incep sa scada si oamenii incep sa-si puna intrebari. Intrebari iti vine sa iti pui, dar ca sa descoperi ca hainele facute la tine in tara, trimise in Spania se intorc ca tu sa le cumperi la preturi nu foarte ieftine, asta chiar da de gandit.

Problema preturilor n-ar fi atat de mare, si pana la urma Zara e doar una, doar un exemplu de situatie, fiind si singura cu impact mare asupra romanilor, dar fast fashionul e mare si la fel de lung ca lantul magazinelor McDonalds. Ne invartim intr-un cerc vicios al formelor fara fond, trecem peste esential si cadem in trista capcana a anilor astora, cand uitam de ceva numit calitate, si ne concentram toate simturile catre cantitate.

1 Comment(s)

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a comment