Acum ca inundatiile aproape au trecut, nu ne ramane decat sa vedem ce-a ramas in urma lor. E deja celebra scena in care presedintele cearta un primar pentru vestimentatia aleasa si la fel de celebra replica “cand te vad in costum la inundatii imi vine sa dau cu tine de pamant”. Anul acesta n-a mai avut loc nicio scena de acest fel, nu din cate stiu eu, insa la capitolul vestimentatie au fost cateva care sa ne puna pe ganduri.

Traian Basescu, pe parcursul tuturor vizitelor, a purtat acelasi tricou polo, aceiasi croiala care sa ne aduca aminte de campania electorala. Cu mai putin calm decat in campanie insa, presedintele s-a prezentat in prima saptamana de vizite numai in tricouri in aceaa nuanta de verde despre care cineva nota, in campanie, ca e noua cucerire a domniei sale, dupa portocaliu. O cucerire, se pare, de cursa lunga, si cu mai putina rezonanta decat nuanta mai sus amintita. Vizitele urmatoare au cunoscut doar tricoul galben, semn ca s-au linistit apele?!

Prezentele feminine, sunt, ca de obicei problematice.
Elena Udrea a deschis stirile cu scena ciocolatelor date peste geam dar si cu cea a pantofilor cu toc adusi pentru sinistrati. Vestimentatia ei n-a socat cu nimic, si nici n-a intristat, desi poate ar fi trebuit. Sau nu. Problema e, in cazuri de genul acesta,cum ar trebui sa se imbrace un demnitar? Aparent, presedintele n-a gresit, dar pentru doamne, dilema persista.

Ce mi se pare intr-adevar trist e trecerea de la o stare la alta, valtoarea si confuzia. Revenirea in prim plan a costumui national mi se pare un lucru foarte bun, si faptul ca Elena Undrea l-a purtat in repetate randuri a crescut vizibilitatea lui. De data asta insa, lucrurile incep sa degenereze. La o zi dupa o vizita intr-o zona sinistrata, ministra imbraca un costum popular at) dintre cele mai colorate si mai inflorate pentru un eveniment asemeni costumului. Poate ca la televizor scena parea distorsionata, insa nu cred ca politicienii sunt actori, meseria nu le cere sa ia o mina grava cand situatia oimpune si sa se comporte ca cei mai lipsiti de griji oameni a doua zi, cand are loc un alt eveniment. Poate doar daca cel din urma presupune o intalnire la nivel inalt, in care imprejurarea o cere, insa atunci un costum clasic, fara sa iasa in evidenta ar fi suficient.

Cu toate incercarile de a nu devia, as mentiona doar ca nestatornicia vestimentara si toate schimbarile de pe o zi pe alta, de la un look extrem de ingrijit la unul “nedormit” spun mai mult decat cuvintele cand vine vorba despre stari de fapt.

Ultima vizita la inundatii care a fost material de stire e vizita Oanei Niculescu Mizil, in Calarasi, in rochie safari si pantofi cu toc. E drept ca terenul nu era atat de accidentat si de periculos pentru cizme de caucic, pe care sunt convinsa ca nu le-ar fi incercat : ) dar poate nici atat de neted si lipsit de praf cat sa indure o fotografie din revistele de moda.

Cu toate astea, trecand peste pantofii cu toc, sa fie o rochie safari o optiune pentru situatii de genul asta? Cum ar trebui sa se imbrace o doamna cu functie inalta intr-o astfel de situatie incat prestatia ei sa fie fara cusur, macar din punct de vedere vestimentar?

Am avut ocazia sa vad invitatii la evenimente inalte cu specificatii legate de dress code, insa eticheta nu presupun norme de aplicat doar in cazul evenimentelor speciale. Tot din seria “am avut ocazia sa vad” includ si privelistea unui demnitar pe care l-am confundat domnul care repara liftul, dar fara halat, la o intalnire cu oficiali dintr-o tara europeana. Intr-o prima faza as avea tendinta sa ma gandesc ca, dat fiind caracterul vestimentatiei masculine, toti demnitarii respecta eticheta in mod involuntar. Dar exemplul de mai sus dovedeste contrariul.

In cazul doamnelor lucrurile stau mult mai complicate. Si aici ma refer la toate doamnele cu functii inalte in stat. Chiar daca majoritarea dintre ele se imbraca elegant si, cu parere de rau ca trebuie sa folosesc termenul pentru ca e necesar ca sa faca distinctia, decent, asta nu inseamna ca si eticheta e respectata. Nimeni nu neaga ca aceasta nu ar fi una stricta, fara scapari sau oportunitati de reprezentare a stilului personal, insa alti politicieni au reusit cu succes sa se impuna prin aceasta modalitate, cel mai cunoscut exemplu fiind cel al lui Madeleine Albright.

Una dintre convingerile mele puternice e necesitatea existentei unui consilier de imagine, de serviciile caruia sa beneficieze fiecare deputat, un consilier de imagine care sa se ocupe de to, de la vestimentatie pana la tonul vocii, de la gesturi pana la mici detalii si sfaturi de comportament. Acum am senzatia ca e nevoie de mai mult, de un consilier de imagine care sa cunoasca si notiunile de eticheta, care sunt o prelungire a bunelor maniere.

In conditiile in care foarte multi demnitari tradeaza absenta acestui personaj in spatele lor, devine aproape absurda cerinta de mai sus. Cu toate astea, mi se pare una importanta. In conditiile in care o institutie precum Camera Deputatilor are ca baza pentru prestatia angajatilor doar legile functionarilor publici si regulamentul de ordine interioara, lipsind orice training care sa vizeze aspecte de eticheta, acesta mi se pare inainte de toate un prim pas. Facand un drum intors, in loc de trecerea prin mainile miraculoase ale unui consultant, eticheta este salvatoare pentru cei care stiu sa se foloseasca de beneficiile ei.

Ca mai toate podoabele, pietre si metale pretioase, perlele au fost la inceput purtate de conducatori, mai ales de cei care aveau in stapanire regate din Orient, cu mari si oceane bogate perle.

Astazi perlele sunt sinonime cu clasicismul in vestimentatie. Inainte de toate, prima asociere cu perlele e imaginea lui Chanel, de la care a pornit toata nebunia perlelelor faux. Astazi ele sunt cele mai frecvente, perlele naturale fiind inimaginabil de scumpe, desi nu la fel de apreciate ca diamantele. Si-au pierdut stralucirea in ochii lumii o data ce omul a incercat sa produca perle in mod controlat, si asa au luat nastere perlele de cultura. Perlele de cultura sunt foarte usor de recunoscut prin lipsa lor de finete. Poate suna putin taios, insa e adevarat. Perlele de cultura cat mai aproape de forma sferica perfecta sunt la randul lor foarte scumpe, tocmai pentru ca sunt rare si, spre deosebire de perlele naturale, foarte grele.

Ceea ce face o perla sa transmita semnalele autenticitatii sale e stralucirea; indiferent de culoare, stralucirea perlei trebuie sa aiba sclipirile oglinzii, atat de puternica incat sa existe impresia oglindirii. De aici si pretiozitatea lor, adaugata raritatii.

Multe indreptare, ca sa le numesc asa, de eticheta, exlud din vestimentatia de zi prezenta siragului de perle. Fireste,conform etichetei sunt total excluse siraguri asemanatoare celor purtate de Chanel insa nimic nu poate fi mai clasic decat faimoasa rochie neagra alaturi de un sirag fin de perle. Dar, asa cum spuneam la inceput, exista un loc, cum intotdeauna exista o scapare in care purtatorul sa-si dezvaluie personalitate, e vorba de coltul din dreptul inimii, in stanga sus, in care o brosa poate schimba aspectul aparitiei. Si aici exista o nota clasica, e vorba de brosa cu perle in forma de cerc, plin sau gol, ornat cu margelele mignone, aceasta poate aduceun plus de eleganta unei vestimentatii ca la carte.

Inainte de a povesti putin despre vestimentatia si despre look-ul business al femeilor (categorie in care intra si femeile cu diferite functii politice), am preferat sa prezint cateva exemple.

Mara Carfagna

(fotografii www.zimbo.com)

Deputat italian, a ocupat functia de Ministru al Egalitatii de Sanse in guvernul lui Silvio Berlusconi, si da, e aceasta Mara Carfagna!

Maria Dolores de Cospedal

(fotografii cadenaser.com ecodiario.economista.es laopinioncoruna.es)

Secretar general al Partidului Popular din Spania, o figura foarte cunoscuta in tara, de fapt, principalul motiv pentru care o mentionez aici e analogia cu Elena Udrea.

Rachida Dati

(forografii: zimbio.com belfasttelegraph.co.uk gala.fr)

Rachida Dati e europarlamentar francez, a ocupat functia de Ministru al Justitiei, si a fost cunoscuta pentru relatia apropiata cu presedintele Sarkozy. Pana la aparitia Carlei Bruni.

Christine Lagarde

(fotografii impots-utiles.com europeorient.files.wordpress.com rdujour.com)

In prezent, Ministrul Muncii, Christine Lagarde a fost intr-un Guvern anterior Ministrul Agriculturii. Si este ceea ce eu numesc “frantuzoaica tipica” (sau “aaah, french! : ) (s-ar putea sa dezvolt subiectul asta cu o viitoare ocazie)

In cele din urma, Rita Barbera

(fotografii ritabarbera.com)

Rita Barbera e primarul Valenciei din 1991. Cred ca asta spune tot. Si pozele. Am incercat sa le adun pe cele care pastreaza dinamismul functiei. Costumul cu bluza imbulinata e lookul meu preferat, din toate pe care le-am intalnit in poze. In fiecare poza (daca aveti curiozitatea sa cautati pe siteul personal) e fermecatoare, mereu zambitoare.

Exemplele nu sunt intr-o ierarhie. Sunt pur si simplu niste exemple. Descoperiti asemanarile! : )

Un aspect extrem de important al bunei purtari e diferentierea intre public si privat, care trebuie sa se observe in comportament. Sunt anumite lucruri rezervate spatiului privat, pe care nu ar trebui sa le afisam in public, fie pentru ca tin de intimitatea fiecaruia, fie ca tin de confortul nostru sau al celor de langa noi, fie ca tin pur si simplu de buna crestere sau pentru ca nu e igienic.

Daca ar fi sa luam pe rand toate aspectele astea, e foarte usor de inteles de ce. Autoanaliza e binevenita pentru orice act al nostru, zic eu.. La capitolul “prea intim pentru a fi afisat in public” e sarutul sau gesturile care arata prea multa dragoste. De multe ori tind sa devina vulgare, de alte ori ii deranjeaza pe ceilalti (mai ales cand indragostitii se aseaza in locuri circulate, in vazul tuturor) sau pur si simplu sunt nepotrivite. Nu e nevoie de gesturi mari pentru a sugera afectiunea pentru cel sau cea de langa tine, si niciodata nu e nevoie sa afisezi asta. Bunele maniere, inainte de orice presupun decenta si dorinta de a pastra fiecare lucru pentru momentul potrivit.

Tot aici as vorbi si despre sarutul mainii. Recunosc ca nu am intalnit pe nimeni in statiile de metrou sarutand mana unei doamne, si din fericire nici in autobuz.. poate pentru ca barbatii nu mai saruta mainile doamnelor zilele astea.. In orice caz, ce trebuie sa stiti e ca mainile nu se saruta decat intr-un cadru adecvat, nu pe strada si intr-o intalnire intamplatoare de genul asta.

Si tot aici despre pupat. Pupatul zgomotos intre prietene, imbratisarile prea largi si “actoricesti”, tipetele de uimire si de incantare la primirea unei vesti bune sau la vederea unui obiect vestimentar. Nimeni nu e obligat sa asiste la un astfel de spectacol, nici sa admire cumparaturile sau sa asculte vestile noi.

O alta problema e cea a cititului. Nu, contrar tuturor filmelor de la Hollywood, contrar miscarilor de socializare, cititul nu se practica decat la masa de studiu, in biblioteca, sau in intimitatea fiecaruia. Si cu atat mai putin, nu se cauta curios in ziarele, cartile sau materialele celorlalti care nu stiu asta. Fenomenul e insa atat de raspandit incat poate ca intr-o zi multi autori vor gandi reguli de buna purtare pentru cititul in mijloace de transport. Dar nu cred. Si asta pentru ca bunele maniere presupun ca fiecare lucru se desfasoara in locul potrivit, la momentul potrivit.

ultima si nu cea din urma problema de confundare a publicului cu privatul merge mai departe de atat si tine de igiena. Mancatul pe strada, in mijloace de transport, in parc, pe fuga, oriunde in preajma se afla multa lume necunoscuta, fiecare cu alta treaba, intr-un spatiu acoperit care nu e facut special pentru asta. Mi se pare necesar sa mentionez aici si terasele sau micile autoserviri, eventual fastfood-uri, unde esti invitat sa iti servesti gustarea stand in picioare, in plina strada. In primul rand pentru nu e igienic, a lua masa intr-un astfel de spatiu nu presupune spalarea pe maini, nici ambientul si nici pozitia necesara pentru a-ti consuma produsele. Cu atat mai mult cu cat e vorba de ceva care poate sa lase urme, fie de grasime pe degete, fie de frimituri pe jos.

Si astea sunt doar cateva probleme. Sunt insa mult mai multe, si fiecare are aceiasi rezolvare.Ganditi-va doar cand faceti un lucru pe strada la atitudinea pe care o aveti, cum i-ar deranja pe altii, si mai ales atitudinea pe care ati avea-o cand cineva ar face acelasi lucru. Si daca nu cumva locul acelei actiuni e propria casa sau chiar propriul dormitor.

Cum ar fi atentia.
Am vazut destul de multi tineri, cupluri, tinandu-se de mana si vorbind, dar unul dintre ei, daca nu amandoi, aveau cel putin o casca de la ipod in ureche, si ipodul in buzunar. In cazul asta, nu mi se pare ca isi acorda o prea mare atentie sau ca se asculta cu adevarat. Florile si cadourile bine alese sunt cele mai potrivite dovezi ca persoana care le primeste e importanta pentru cel care I le daruieste. Insa, inainte de astea, cea mai elementara forma de grija e atentia pe care i-o acorzi celuilalt. Si zic elementara, indiferent ca e vorba de familie sau prieteni (uneori avem impresia ca ei sunt ai nostri, si ii luam “for granted”, cum ar zice englezii, si nu ne gandim prea mult cum sa ne modelam comportamentul cu care ii tratam) oameni necunoscuti care ne roaga ceva sau parteneri de afaceri. Eticheta si de fapt relatiile interumane nu incurajeaza multitaskingul dintr-un motiv foarte simplu: degeaba consideri o persoana importanta daca prin tot ce faci ii arati contrariul.

Exista o multime de cerinte care decurg din rationamentul asta. Intotdeuna, in orice situatie, persoana cea mai importanta in rang va beneficia de cel mai comod loc, cea mai buna pozitionare si asa mai departe. La fel, in cadrul unei colectivitati, de exemplu in cazul meselor cu multi comeseni, la felul intai conversatia se poarta cu cel din dreapta, apoi la felul doi cu cel din stanga, iar discutiile peste masa au loc doar daca masa e foarte ingusta. Si totul pentru a se evita haosul si pentru a acorda atentia cuvenita fiecaruia. Plus ca intotdeauna asezarea celor de la masa nu va fi intamplatoare.

Ce vreau sa subliniez, mai departe de prescriptiile de eticheta care de cele mai multe ori se pierd in aglomeratia vietii de zi cu zi, e necesitatea revizuirii atitudinilor. Atentia e mai importanta decat ne-am imagina, cu atat mai mult cu cat e tradata de orice gest minor, aparent neinsemnat, din simplul reflex de a-ti privi in ochi interlocutorul, de a-l asculta si a-i respecta punctul de vedere chiar daca este contrar opiniilor proprii. Cautand carti despre eticheta, am gasit un titlu care insumeaza tot postul asta si probabil fundamentul regulilor de comportament in societate.. Just be nice!

In alta ordine de idei, va recomand multa grija si atentie cu cei dragi, multe cadouri inspirate, si, pentru mai multe :
~ tot ce vine de la Debrett’s
~ marele best seller romanesc
~ si de ce nu, la fel de posibil util: Netiquette

Nu acelasi lucru s-a intamplat cu doamna Basescu. Poate si pentru ca piata mass media in acest mandat prezidential e considerabil mai mare si oamenii primesc mai multe informatii decat i-ar interesa. Daca doamna Basescu o sa ramana in istoria tarii o sa fie pentru cunoscuta pasiune a dansei pentru echitatie. Acesta a fost subiectul principal abordat in presa cand a fost vorba de dansa. Apoi, acum la sfarsit a facut putina valva scrisoarea catre Mircea Dinescu , o interventie nu stiu cat de necesara..

Ce e de remarcat insa ca de la doamna Constantinescu, prin putinele aparitii ale dansei in costume clasice, in randul primelor doamne s-a concretizat modelul american, desigur, Jackie.. Numai ca pana acum, modelul american a fost preluat doar ca o incercare al nivel vestimentar. In State primele doamne se implica, toata lumea le cunoaste pentru actiunile caritabile pe care le desfasoara. Ori pana acum eu n-am auzit de prea multe (a fost vreunul?!) astfel de evenimente.

Campania electorala a fost si o batalie a primelor doamne. O “batalie” e mult spus, dar si dansele au contribuit cu ceva la campanie. De la scrisoarea doamnei Basescu, pana la omniprezenta ei la evenimente, in aceleasi costume clasice. De cealalta parte, doamna Geoana are una atu, un as in maneca. Actiunile caritabile, fiind recunoscuta pentru asta chiar dinainte de a avea posibilitatea sa fie prima doamna. La ultima dezbatere din campanie electorala s-a mai apropiat cu cateva puncte deaceasta posibilitate. Ar trebui sa ramana scris undeva ca, daca ai aspiratii la pozitia de prima doamna, Chanel e solutia. Istorica. Always and forever. Asa ca doamna Geoana a purtat un costum Chanel roz . Si perle! Aaa, ce poate sa fie mai elegant?! (ca sa-mi raspund.. o rochie neagra cu perle.. )

E ciudat cum un costum care a avut atatea de patimit de-a lungul istotiei, incepand cu criticile pe care le-a primit Jackie, care au vizat si acest costum, din cauza pasiunii ei pentru moda pariziana, eleganta burgheza adusa in fostul vest salbatic, pana la ziua asasinarii lui Kennedy cand s-a umplut de sange, a ramas ca o amprenta simbolica atat de puternica.. Se tot face o paralela intre feminitatea si pretiozitatea costumului si fata bogata trista, evenimentele dramatice care s-au petrecut. Costumul, ca de cele mai multe ori in istorie, pentru ca nu are glas sa strige ci doar chip ca sa arate (si pentru ca multe poze de atunci erau alb negru si nu se stia exact daca era mereu vorba de acest costum), a trecut peste toate, si pastreaza functia principala, a elegantei primei doamne. Pe langa acestea, induce in mentalul colectiv obsesia princiara, a oamenilor privilegiati. Cum rochiile somptuoase, incrustate cu mii de pietre erau simbolul reginelor si printeselor, costumele clasice de genul acestuia sunt marca printeselor (obisnuite) moderne, cu “domnie” de 5 ani..

*
~ o mica istorie a acestui costum
~ o alta prima doamna are clasicul roz

Dupa Tipping Point-ul lui Gladwell, ce s-a intamplat atunci a fost o adevarat epidemie de revolte. Totul a pornit de la asasinarea lui Jose Diaz, un tanar latino american, caz cunoscut drept Crima de la Sleepy Lagoon, care a provocat pare-se numeroase revolte in Los Angeles a latino americanilor si a altor minoritati impotriva marinarilor albi.

In cazul revoltelor e o polarizarea foarte clara a costumelor. Pe de o parte uniformele foarte bine croite, slim, cum am zis noi azi : ) ale marinarilor, cu albul si eleganta lor, pe de alta mare costumele zoot ale latino amercanilor, cu multe masuri in plus, cu un fund proeminent, umeri lati, si nelipsita palarie cu boruri late.

Ce mi se pare semnificativ e ca, asemeni revoltelor, costumul a avut o viata scurta, sub semnul unei oarecare forme de ilicit, daca nu chiar ilegal, cu o conotatie mafiota, asociata cu faima barurilor de noapte jazziste. Si ca, in polarizarea din cadrul revoltelor si-a purtat sugestiv rolul si a disparut la fel de repede in istorie, ca multe forme de obiecte vestimentare care s-au pierdut si s-au transformat in scurta perioada de la inceputul si mijlocul secolului xx.

*
~ mai multe despre Zoot Suit Riot pe wiki

~ emisiunea Mihaelei Berciu – Imaginea succesului, episodul despre costum

~ articolele Simonei Hulber despre costum

Nu pretind ca as detine vreun adevar absolut, dar mie una mi se pare ca din punct de vedere al vestimentatiei, e o regresie la nivelul candidatilor la presedentie. Daca ne amintim confruntarea Ion Iliescu – Emil Constantinescu, nicio surpriza la nivel vestimentar. Acelasi Iliescu purtand palton si palarie, acelasi Constatinescu si eternele sale costume de nuante gri, o alegere buna. Apoi, Adrian Nastase – Traian Basescu, mai putina eleganta “la dunga”, dar oricum, nicio deviere de la regula. Anul asta lucrurile s-au schimbat, au aparut tot felul de deviatii mai mult sau mai putin fericite..

Primul moment care imi vine e in minte e lansarea candidaturii lui Traian Basescu. In tricou. Bine, denota probabil cat de pregatit si relaxat e, gata sa mearga pe teren si sa se implica. Ok.. Scria undeva Patrasconiu,chiar pe la inceputul campaniei, legat de acelasi aspect, ca dupa portocaliu, Traian Basescu si-a mai adjudecat o culoare.. verdele..

Apoi, daca ar fi sa ramanem tot la capitolul culori, nu pot sa ma abtin sa nu aduc in discutie costumul lui Mircea Geoana de la confruntarea cu Crin Antonescu, la Sinteza zilei. M-am gandit ceva daca sa-l aduc in discutie, dar e o parere pur personala si nu se vrea a fi vreun fel de atac. Mie stofa si culoarea cotumului ma duc cu gandul la uniformele din vremea comunismului. Si acum controlorii din ratb au costume asemanatoare. Poate ca nu am dreptate, e o asociere pur personala. In schimb imi place faptul ca avea in piept insigna, e un detaliu mic si semnificativ, care sper sa nu se piarda. Mi-ar placea ca toti functionarii din institutii importante sa poarte astfel de insigne, cum in multe cazuri se intampla.

Apoi, ce-a mai mare dintre deviatii este aparitia lui Remus Cernea. Eu inteleg statutul dumnealui nonconformist, mai relaxat, si asa mai departe, dar.. nu se poate.. In primul rand, eu vad o contradictie: Remus Cernea sustine totala separatie dintre stat si biserica, si imaginea lui, cel putin la nivelul fetei, e foarte apropiata de cea a unui preot. Eu cred ca treaba asta la nivelul subconstientului are ceva efect. Apoi, ca sa ne arate ca ar cadea la pace cu protocolul, a venit la dezbatere cu sacoul pregatit sa il poarte in momentul unei intrebari legate de aspectul asta. Si vine intrebarea.. asa ar face si la intalniri oficiale? In cazul lor tricou cu mesaj+camasa+sacou mmmnu e = love. Bine, astea sunt probleme ipotetice, dar nu se poate..

Revin mereu la replica lui madame Chanel care zice ca “la femeia prost imbracata, oamenii observa hainele, la femeia bine imbracata – observa femeia”. SI asta se aplica peste tot. Ideea e ca vestimentatia sa ajute, nu sa strice mai tare, sau sa scoata in evidenta. Vestimentatia nu e o treaba de care te folosesti sa sochezi in politica, prin vestimentatie iti arati profesionalismul, prestanta, si incerci sa trimiti mesaje cat mai pozitive.. Dar lucrurile incep sa se indrepte cu pasi din ce in ce mai repezi spre extrema nepotrivita..

Later Edit. La marea dezbatere de la Palatul parlamentului, Mircea Geoana a purtat acelasi costum..

Nici nu stiu la ce sa ma gandesc mai intai: la faptul ca Cetatea se confunda cu Mircea Dinescu si ca la o adica, replicile presedintelui loveau in imaginea asta sau la lipsa bunului simt. E foarte urat sa ataci un adversar in public printr-o metoda cam miseleasca, cu atat mai mult cu cat rolul presedintelui, sa nu uitam, e cel de diplomat si mediator, dar e si mai urat sa faci o diversiune, sa il incoltesti si sa nu-i oferi nicio sansa sa se apere. Astea se numesc practici democratice? Bine, ca democratia e cam diforma la noi, asta nu un dubiu, dar ca si bunele maniere se evapora, incepe sa devina trist. Daca vrem sa ne dovedim civilizatia, bunele maniere sunt primul lucru care sa o reliefeze.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

O alta calatorie, o noua intamplare. Cum prea multe calatorii mai aduc si praf, iata ca pantalonii presedintelui se murdaresc in genunghi. Cum sa stea presedintele pe scena, sa-l vada o tara intreaga (la televizor) cu genunchii pantalonilor prafuiti? se gandeste primraul nostru. Asa ca dai si lustruieste pe scena, ca poate n-a observat nimeni. Cu presa monitorizand un eveniment, nu exista acest “poate nu observa nimeni”.

Exista oameni, acei oameni pe care obisnuim sa-i numim simpli. Sunt oamenii care nu sunt prosti, poate cu nu foarte multa carte, sau mai bine, nu cu o foarte mare deschidere, dar care au o naivitate aparte. Va mai aduceti aminte, la inundatii, un primar fusese certat de presedinte pentru ca venise imbracat in costum, el se pregatise pentru un eveniment important, venise presa, venea presedintele si avea sa discute cu el. In naivitatea dumnealui, primarul nu si-a dat seama ca asta ar crea o imagine gresita. Asa si primarul grijuliu din povestea genunchilor prezidentiali prafuiti. Judecand pe baza acestei idei, mi se par duse prea departe remarcile rautacioase din mass media. Poate ca primarul n-ar fi facut asta pentru un adversar politic al presedintelui pe care il sustine, dar in definitiv e vorba de respectul unei functii mai mici pentru cea mai inalta functie din stat. Si inainte de toate e vorba de naivitatea omului simplu care sta alaturi de cel mai mare. Eu asa vad lucrurile.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Intr-o alta ordine de idei, in timpul unui discurs, Mircea Geoana a descoperit o rima aproape haioasa “de mos nicolae, traian basescu ia bataie”; in timp ce o rostea si-a dat seama si dumnealui ca e aproape haioasa, asa ca a repetat-o. aplauze!!

mi se par totusi obositoare display-urile de campanie. prea multe culori, prea multa manifestare, prea putina autenticitate. desigur, asta e modelul, peste tot in lume e la fel, batalie e mare, dar parca miscarile de forte sunt dubioase, dubios de organizate, de agitate, de parca ar sta sa explodeze, cu atat mai mult cu cat toti reprezinta culori puternice.

In loc de ps. Imi dau seama ca din tot ce vreau sa scriu, nimeresc cate o intamplare care il are in prim plan pe presedintele Basescu. Tare mi-ar place sa nu existe nicio astfel de intamplare-scapare, a niciunui candidat sau politican, cel putin la nivel de imagine. Pana cand diplomatia si eleganta vor fi ca la carte, va puteti intoarce aici, se vor gasi materiale de pus pe ganduri..