The Lady Is A Tramp

De-a lungul timpului, in presa, fie reviste de femei, pentru barbati sau presa care atinge subiecte de interes general, s-au facut diverse topuri despre cele mai elegante femei din politica. Inevitabil, pe primul loc a fost intotdeauna aceiasi personalitate. Oare de ce?

Inainte de a povesti putin despre vestimentatia si despre look-ul business al femeilor (categorie in care intra si femeile cu diferite functii politice), am preferat sa prezint cateva exemple.

Mara Carfagna

(fotografii www.zimbo.com)

Deputat italian, a ocupat functia de Ministru al Egalitatii de Sanse in guvernul lui Silvio Berlusconi, si da, e aceasta Mara Carfagna!

Maria Dolores de Cospedal

(fotografii cadenaser.com ecodiario.economista.es laopinioncoruna.es)

Secretar general al Partidului Popular din Spania, o figura foarte cunoscuta in tara, de fapt, principalul motiv pentru care o mentionez aici e analogia cu Elena Udrea.

Rachida Dati

(forografii: zimbio.com belfasttelegraph.co.uk gala.fr)

Rachida Dati e europarlamentar francez, a ocupat functia de Ministru al Justitiei, si a fost cunoscuta pentru relatia apropiata cu presedintele Sarkozy. Pana la aparitia Carlei Bruni.

Christine Lagarde

(fotografii impots-utiles.com europeorient.files.wordpress.com rdujour.com)

In prezent, Ministrul Muncii, Christine Lagarde a fost intr-un Guvern anterior Ministrul Agriculturii. Si este ceea ce eu numesc “frantuzoaica tipica” (sau “aaah, french! : ) (s-ar putea sa dezvolt subiectul asta cu o viitoare ocazie)

In cele din urma, Rita Barbera

(fotografii ritabarbera.com)

Rita Barbera e primarul Valenciei din 1991. Cred ca asta spune tot. Si pozele. Am incercat sa le adun pe cele care pastreaza dinamismul functiei. Costumul cu bluza imbulinata e lookul meu preferat, din toate pe care le-am intalnit in poze. In fiecare poza (daca aveti curiozitatea sa cautati pe siteul personal) e fermecatoare, mereu zambitoare.

Exemplele nu sunt intr-o ierarhie. Sunt pur si simplu niste exemple. Descoperiti asemanarile! : )

Recitind postul trecut si rasfoind cartile la care apelez mereu, am redescoperit mai vechea-mi idee, ca la baza codului bunelor maniere, si a bunei purtari in general stau cateva principii clare. In postul trecut am scris despre unul dintre ele. Astazi m-am gandit sa incep o serie, un fel de “well manners’ basics”, si zic well manners pentru ca sunt mai multe norme de comportare civilizata, decat reguli de eticheta.

Un aspect extrem de important al bunei purtari e diferentierea intre public si privat, care trebuie sa se observe in comportament. Sunt anumite lucruri rezervate spatiului privat, pe care nu ar trebui sa le afisam in public, fie pentru ca tin de intimitatea fiecaruia, fie ca tin de confortul nostru sau al celor de langa noi, fie ca tin pur si simplu de buna crestere sau pentru ca nu e igienic.

Daca ar fi sa luam pe rand toate aspectele astea, e foarte usor de inteles de ce. Autoanaliza e binevenita pentru orice act al nostru, zic eu.. La capitolul “prea intim pentru a fi afisat in public” e sarutul sau gesturile care arata prea multa dragoste. De multe ori tind sa devina vulgare, de alte ori ii deranjeaza pe ceilalti (mai ales cand indragostitii se aseaza in locuri circulate, in vazul tuturor) sau pur si simplu sunt nepotrivite. Nu e nevoie de gesturi mari pentru a sugera afectiunea pentru cel sau cea de langa tine, si niciodata nu e nevoie sa afisezi asta. Bunele maniere, inainte de orice presupun decenta si dorinta de a pastra fiecare lucru pentru momentul potrivit.

Tot aici as vorbi si despre sarutul mainii. Recunosc ca nu am intalnit pe nimeni in statiile de metrou sarutand mana unei doamne, si din fericire nici in autobuz.. poate pentru ca barbatii nu mai saruta mainile doamnelor zilele astea.. In orice caz, ce trebuie sa stiti e ca mainile nu se saruta decat intr-un cadru adecvat, nu pe strada si intr-o intalnire intamplatoare de genul asta.

Si tot aici despre pupat. Pupatul zgomotos intre prietene, imbratisarile prea largi si “actoricesti”, tipetele de uimire si de incantare la primirea unei vesti bune sau la vederea unui obiect vestimentar. Nimeni nu e obligat sa asiste la un astfel de spectacol, nici sa admire cumparaturile sau sa asculte vestile noi.

O alta problema e cea a cititului. Nu, contrar tuturor filmelor de la Hollywood, contrar miscarilor de socializare, cititul nu se practica decat la masa de studiu, in biblioteca, sau in intimitatea fiecaruia. Si cu atat mai putin, nu se cauta curios in ziarele, cartile sau materialele celorlalti care nu stiu asta. Fenomenul e insa atat de raspandit incat poate ca intr-o zi multi autori vor gandi reguli de buna purtare pentru cititul in mijloace de transport. Dar nu cred. Si asta pentru ca bunele maniere presupun ca fiecare lucru se desfasoara in locul potrivit, la momentul potrivit.

ultima si nu cea din urma problema de confundare a publicului cu privatul merge mai departe de atat si tine de igiena. Mancatul pe strada, in mijloace de transport, in parc, pe fuga, oriunde in preajma se afla multa lume necunoscuta, fiecare cu alta treaba, intr-un spatiu acoperit care nu e facut special pentru asta. Mi se pare necesar sa mentionez aici si terasele sau micile autoserviri, eventual fastfood-uri, unde esti invitat sa iti servesti gustarea stand in picioare, in plina strada. In primul rand pentru nu e igienic, a lua masa intr-un astfel de spatiu nu presupune spalarea pe maini, nici ambientul si nici pozitia necesara pentru a-ti consuma produsele. Cu atat mai mult cu cat e vorba de ceva care poate sa lase urme, fie de grasime pe degete, fie de frimituri pe jos.

Si astea sunt doar cateva probleme. Sunt insa mult mai multe, si fiecare are aceiasi rezolvare.Ganditi-va doar cand faceti un lucru pe strada la atitudinea pe care o aveti, cum i-ar deranja pe altii, si mai ales atitudinea pe care ati avea-o cand cineva ar face acelasi lucru. Si daca nu cumva locul acelei actiuni e propria casa sau chiar propriul dormitor.

Majoritate lucrurilor despre care scriu aici vin din observatii pe baza realitatii si a tot ce citesc, filtrate prin ceva critica. Asa am ajuns eu sa inteleg de ce nu e frumos si conform etichetei ca in institutii sa se poarte, in cazul femeilor, pantofi decupati la varf. Ma tot intrebam de ce exigenta asta. Am conjugat cerinta asta cu o alta, si anume cea care se refera la ciorapii de dama, obligatoriu de purtat tot asa, in cadru formal si in institutii. Ori ciorapii purtati la sandale sau pantofi decupati nu e cea mai incantatoare priveliste atunci cand iti proptesti privirea in podea si din intamplare observi trista asociere. Asta e cel mai bun exemplu pe care il folosesc ca rezolvare a aparentei contradictii dintre naturalete si bune maniere/eticheta. Cele din urma se pot invata ca o lectie, insa bazele lor sunt profund dependente de valori universale.

Cum ar fi atentia.
Am vazut destul de multi tineri, cupluri, tinandu-se de mana si vorbind, dar unul dintre ei, daca nu amandoi, aveau cel putin o casca de la ipod in ureche, si ipodul in buzunar. In cazul asta, nu mi se pare ca isi acorda o prea mare atentie sau ca se asculta cu adevarat. Florile si cadourile bine alese sunt cele mai potrivite dovezi ca persoana care le primeste e importanta pentru cel care I le daruieste. Insa, inainte de astea, cea mai elementara forma de grija e atentia pe care i-o acorzi celuilalt. Si zic elementara, indiferent ca e vorba de familie sau prieteni (uneori avem impresia ca ei sunt ai nostri, si ii luam “for granted”, cum ar zice englezii, si nu ne gandim prea mult cum sa ne modelam comportamentul cu care ii tratam) oameni necunoscuti care ne roaga ceva sau parteneri de afaceri. Eticheta si de fapt relatiile interumane nu incurajeaza multitaskingul dintr-un motiv foarte simplu: degeaba consideri o persoana importanta daca prin tot ce faci ii arati contrariul.

Exista o multime de cerinte care decurg din rationamentul asta. Intotdeuna, in orice situatie, persoana cea mai importanta in rang va beneficia de cel mai comod loc, cea mai buna pozitionare si asa mai departe. La fel, in cadrul unei colectivitati, de exemplu in cazul meselor cu multi comeseni, la felul intai conversatia se poarta cu cel din dreapta, apoi la felul doi cu cel din stanga, iar discutiile peste masa au loc doar daca masa e foarte ingusta. Si totul pentru a se evita haosul si pentru a acorda atentia cuvenita fiecaruia. Plus ca intotdeauna asezarea celor de la masa nu va fi intamplatoare.

Ce vreau sa subliniez, mai departe de prescriptiile de eticheta care de cele mai multe ori se pierd in aglomeratia vietii de zi cu zi, e necesitatea revizuirii atitudinilor. Atentia e mai importanta decat ne-am imagina, cu atat mai mult cu cat e tradata de orice gest minor, aparent neinsemnat, din simplul reflex de a-ti privi in ochi interlocutorul, de a-l asculta si a-i respecta punctul de vedere chiar daca este contrar opiniilor proprii. Cautand carti despre eticheta, am gasit un titlu care insumeaza tot postul asta si probabil fundamentul regulilor de comportament in societate.. Just be nice!

In alta ordine de idei, va recomand multa grija si atentie cu cei dragi, multe cadouri inspirate, si, pentru mai multe :
~ tot ce vine de la Debrett’s
~ marele best seller romanesc
~ si de ce nu, la fel de posibil util: Netiquette

Din mandatele repetate ale lui Ion Iliescu ne-am obisnuit ca prima doamna in tara noastra sa nu fie o prezenta vizibila. Doamna Iliescu a fost mai degraba o aparitie misterioasa, dar decenta si rezervata. Din mandatul lui Emil Constantinescu prezenta primei doamne a fost la fel de redusa.

Nu acelasi lucru s-a intamplat cu doamna Basescu. Poate si pentru ca piata mass media in acest mandat prezidential e considerabil mai mare si oamenii primesc mai multe informatii decat i-ar interesa. Daca doamna Basescu o sa ramana in istoria tarii o sa fie pentru cunoscuta pasiune a dansei pentru echitatie. Acesta a fost subiectul principal abordat in presa cand a fost vorba de dansa. Apoi, acum la sfarsit a facut putina valva scrisoarea catre Mircea Dinescu , o interventie nu stiu cat de necesara..

Ce e de remarcat insa ca de la doamna Constantinescu, prin putinele aparitii ale dansei in costume clasice, in randul primelor doamne s-a concretizat modelul american, desigur, Jackie.. Numai ca pana acum, modelul american a fost preluat doar ca o incercare al nivel vestimentar. In State primele doamne se implica, toata lumea le cunoaste pentru actiunile caritabile pe care le desfasoara. Ori pana acum eu n-am auzit de prea multe (a fost vreunul?!) astfel de evenimente.

Campania electorala a fost si o batalie a primelor doamne. O “batalie” e mult spus, dar si dansele au contribuit cu ceva la campanie. De la scrisoarea doamnei Basescu, pana la omniprezenta ei la evenimente, in aceleasi costume clasice. De cealalta parte, doamna Geoana are una atu, un as in maneca. Actiunile caritabile, fiind recunoscuta pentru asta chiar dinainte de a avea posibilitatea sa fie prima doamna. La ultima dezbatere din campanie electorala s-a mai apropiat cu cateva puncte deaceasta posibilitate. Ar trebui sa ramana scris undeva ca, daca ai aspiratii la pozitia de prima doamna, Chanel e solutia. Istorica. Always and forever. Asa ca doamna Geoana a purtat un costum Chanel roz . Si perle! Aaa, ce poate sa fie mai elegant?! (ca sa-mi raspund.. o rochie neagra cu perle.. )

E ciudat cum un costum care a avut atatea de patimit de-a lungul istotiei, incepand cu criticile pe care le-a primit Jackie, care au vizat si acest costum, din cauza pasiunii ei pentru moda pariziana, eleganta burgheza adusa in fostul vest salbatic, pana la ziua asasinarii lui Kennedy cand s-a umplut de sange, a ramas ca o amprenta simbolica atat de puternica.. Se tot face o paralela intre feminitatea si pretiozitatea costumului si fata bogata trista, evenimentele dramatice care s-au petrecut. Costumul, ca de cele mai multe ori in istorie, pentru ca nu are glas sa strige ci doar chip ca sa arate (si pentru ca multe poze de atunci erau alb negru si nu se stia exact daca era mereu vorba de acest costum), a trecut peste toate, si pastreaza functia principala, a elegantei primei doamne. Pe langa acestea, induce in mentalul colectiv obsesia princiara, a oamenilor privilegiati. Cum rochiile somptuoase, incrustate cu mii de pietre erau simbolul reginelor si printeselor, costumele clasice de genul acestuia sunt marca printeselor (obisnuite) moderne, cu “domnie” de 5 ani..

*
~ o mica istorie a acestui costum
~ o alta prima doamna are clasicul roz

De multe ori o imagine face mai mult decat foarte multe cuvinte. Uneori e nevoie si de ceva explicatie pentru a intelege tot.
Ca probabil cei mai multi oameni care au auzit de “zoot suit riot” si mie imi e familiara sintagma asta din cantecul si albumul celor de la The Cherry Poppin’ Dadies , niste wannabe ska, care si-au atins apogeul intr-un album de swing ska (da, e posibila combinatia asta) “Zoot suit riot”. Pana acum eu una n-am stiut decat de cantec si de album si habar n-aveam ce inseamna de fapt zoot suit riot, pana cand m-am documentat si am ajuns la postul asta. Am descoperit insa acum cateva minute ca videoclipul piesei spune tot. In primul rand, domnul cantaret e imbracat intr-un costum tare suchiu, de o culoare tare dubioasa, exact ca cel purtat de nimeni altul. Apoi, alti domni in costume la fel de ciudate in culori putin mai cuminti, pusi pe cearta cu diversi marinari. De fapt videoclipul si cantecul nu e decat povestea a ceea ce a fost in istoria Americii revolta costumelor zoot, sau The Zoot Suit Riot.

Dupa Tipping Point-ul lui Gladwell, ce s-a intamplat atunci a fost o adevarat epidemie de revolte. Totul a pornit de la asasinarea lui Jose Diaz, un tanar latino american, caz cunoscut drept Crima de la Sleepy Lagoon, care a provocat pare-se numeroase revolte in Los Angeles a latino americanilor si a altor minoritati impotriva marinarilor albi.

In cazul revoltelor e o polarizarea foarte clara a costumelor. Pe de o parte uniformele foarte bine croite, slim, cum am zis noi azi : ) ale marinarilor, cu albul si eleganta lor, pe de alta mare costumele zoot ale latino amercanilor, cu multe masuri in plus, cu un fund proeminent, umeri lati, si nelipsita palarie cu boruri late.

Ce mi se pare semnificativ e ca, asemeni revoltelor, costumul a avut o viata scurta, sub semnul unei oarecare forme de ilicit, daca nu chiar ilegal, cu o conotatie mafiota, asociata cu faima barurilor de noapte jazziste. Si ca, in polarizarea din cadrul revoltelor si-a purtat sugestiv rolul si a disparut la fel de repede in istorie, ca multe forme de obiecte vestimentare care s-au pierdut si s-au transformat in scurta perioada de la inceputul si mijlocul secolului xx.

*
~ mai multe despre Zoot Suit Riot pe wiki

~ emisiunea Mihaelei Berciu – Imaginea succesului, episodul despre costum

~ articolele Simonei Hulber despre costum

Cum spune aici Mcgogoo, campaniile electorale au evoluat considerabil in ultimii ani. Si nu ma refer doar la diversificarea metodelor, la prezenta in online, ci chiar si la nivel de promovare, calitatea afiselor si a materialelor e mult mai buna fata de anii trecuti. Indiferent ca e murdara sau nu, silentios si doar la nivel de imagine, imbunatatirea se vede.

Nu pretind ca as detine vreun adevar absolut, dar mie una mi se pare ca din punct de vedere al vestimentatiei, e o regresie la nivelul candidatilor la presedentie. Daca ne amintim confruntarea Ion Iliescu – Emil Constantinescu, nicio surpriza la nivel vestimentar. Acelasi Iliescu purtand palton si palarie, acelasi Constatinescu si eternele sale costume de nuante gri, o alegere buna. Apoi, Adrian Nastase – Traian Basescu, mai putina eleganta “la dunga”, dar oricum, nicio deviere de la regula. Anul asta lucrurile s-au schimbat, au aparut tot felul de deviatii mai mult sau mai putin fericite..

Primul moment care imi vine e in minte e lansarea candidaturii lui Traian Basescu. In tricou. Bine, denota probabil cat de pregatit si relaxat e, gata sa mearga pe teren si sa se implica. Ok.. Scria undeva Patrasconiu,chiar pe la inceputul campaniei, legat de acelasi aspect, ca dupa portocaliu, Traian Basescu si-a mai adjudecat o culoare.. verdele..

Apoi, daca ar fi sa ramanem tot la capitolul culori, nu pot sa ma abtin sa nu aduc in discutie costumul lui Mircea Geoana de la confruntarea cu Crin Antonescu, la Sinteza zilei. M-am gandit ceva daca sa-l aduc in discutie, dar e o parere pur personala si nu se vrea a fi vreun fel de atac. Mie stofa si culoarea cotumului ma duc cu gandul la uniformele din vremea comunismului. Si acum controlorii din ratb au costume asemanatoare. Poate ca nu am dreptate, e o asociere pur personala. In schimb imi place faptul ca avea in piept insigna, e un detaliu mic si semnificativ, care sper sa nu se piarda. Mi-ar placea ca toti functionarii din institutii importante sa poarte astfel de insigne, cum in multe cazuri se intampla.

Apoi, ce-a mai mare dintre deviatii este aparitia lui Remus Cernea. Eu inteleg statutul dumnealui nonconformist, mai relaxat, si asa mai departe, dar.. nu se poate.. In primul rand, eu vad o contradictie: Remus Cernea sustine totala separatie dintre stat si biserica, si imaginea lui, cel putin la nivelul fetei, e foarte apropiata de cea a unui preot. Eu cred ca treaba asta la nivelul subconstientului are ceva efect. Apoi, ca sa ne arate ca ar cadea la pace cu protocolul, a venit la dezbatere cu sacoul pregatit sa il poarte in momentul unei intrebari legate de aspectul asta. Si vine intrebarea.. asa ar face si la intalniri oficiale? In cazul lor tricou cu mesaj+camasa+sacou mmmnu e = love. Bine, astea sunt probleme ipotetice, dar nu se poate..

Revin mereu la replica lui madame Chanel care zice ca “la femeia prost imbracata, oamenii observa hainele, la femeia bine imbracata – observa femeia”. SI asta se aplica peste tot. Ideea e ca vestimentatia sa ajute, nu sa strice mai tare, sau sa scoata in evidenta. Vestimentatia nu e o treaba de care te folosesti sa sochezi in politica, prin vestimentatie iti arati profesionalismul, prestanta, si incerci sa trimiti mesaje cat mai pozitive.. Dar lucrurile incep sa se indrepte cu pasi din ce in ce mai repezi spre extrema nepotrivita..

Later Edit. La marea dezbatere de la Palatul parlamentului, Mircea Geoana a purtat acelasi costum..

Astazi, intr-una din calatoriile sale electorale, presedintele Basescu a avut “inspiratia” sa il atace pe Mircea Dinescu pe terioriul propriu, Foarte prost inspirat, de altfel.

Nici nu stiu la ce sa ma gandesc mai intai: la faptul ca Cetatea se confunda cu Mircea Dinescu si ca la o adica, replicile presedintelui loveau in imaginea asta sau la lipsa bunului simt. E foarte urat sa ataci un adversar in public printr-o metoda cam miseleasca, cu atat mai mult cu cat rolul presedintelui, sa nu uitam, e cel de diplomat si mediator, dar e si mai urat sa faci o diversiune, sa il incoltesti si sa nu-i oferi nicio sansa sa se apere. Astea se numesc practici democratice? Bine, ca democratia e cam diforma la noi, asta nu un dubiu, dar ca si bunele maniere se evapora, incepe sa devina trist. Daca vrem sa ne dovedim civilizatia, bunele maniere sunt primul lucru care sa o reliefeze.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

O alta calatorie, o noua intamplare. Cum prea multe calatorii mai aduc si praf, iata ca pantalonii presedintelui se murdaresc in genunghi. Cum sa stea presedintele pe scena, sa-l vada o tara intreaga (la televizor) cu genunchii pantalonilor prafuiti? se gandeste primraul nostru. Asa ca dai si lustruieste pe scena, ca poate n-a observat nimeni. Cu presa monitorizand un eveniment, nu exista acest “poate nu observa nimeni”.

Exista oameni, acei oameni pe care obisnuim sa-i numim simpli. Sunt oamenii care nu sunt prosti, poate cu nu foarte multa carte, sau mai bine, nu cu o foarte mare deschidere, dar care au o naivitate aparte. Va mai aduceti aminte, la inundatii, un primar fusese certat de presedinte pentru ca venise imbracat in costum, el se pregatise pentru un eveniment important, venise presa, venea presedintele si avea sa discute cu el. In naivitatea dumnealui, primarul nu si-a dat seama ca asta ar crea o imagine gresita. Asa si primarul grijuliu din povestea genunchilor prezidentiali prafuiti. Judecand pe baza acestei idei, mi se par duse prea departe remarcile rautacioase din mass media. Poate ca primarul n-ar fi facut asta pentru un adversar politic al presedintelui pe care il sustine, dar in definitiv e vorba de respectul unei functii mai mici pentru cea mai inalta functie din stat. Si inainte de toate e vorba de naivitatea omului simplu care sta alaturi de cel mai mare. Eu asa vad lucrurile.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Intr-o alta ordine de idei, in timpul unui discurs, Mircea Geoana a descoperit o rima aproape haioasa “de mos nicolae, traian basescu ia bataie”; in timp ce o rostea si-a dat seama si dumnealui ca e aproape haioasa, asa ca a repetat-o. aplauze!!

mi se par totusi obositoare display-urile de campanie. prea multe culori, prea multa manifestare, prea putina autenticitate. desigur, asta e modelul, peste tot in lume e la fel, batalie e mare, dar parca miscarile de forte sunt dubioase, dubios de organizate, de agitate, de parca ar sta sa explodeze, cu atat mai mult cu cat toti reprezinta culori puternice.

In loc de ps. Imi dau seama ca din tot ce vreau sa scriu, nimeresc cate o intamplare care il are in prim plan pe presedintele Basescu. Tare mi-ar place sa nu existe nicio astfel de intamplare-scapare, a niciunui candidat sau politican, cel putin la nivel de imagine. Pana cand diplomatia si eleganta vor fi ca la carte, va puteti intoarce aici, se vor gasi materiale de pus pe ganduri..

In primul rand, in ordine cronologica, Varujan Pambuccian, liderul grupului parlamentar al minoritatilor nationale. Pentru a mentiona punctul de vedere al grupului pe care il conduce, domnul Pambuccian a trecut peste protocolul de baza si a ales sa poarte un hanorac negru, nota discordanta fata de toti colegii sai. Datorita culorii, poate n-a fost contrastul prea puternic. Nu stiu sa se mai fii intamplat ceva de genul asta, de la aparitia domnului Geoana in haine sport, imediat dupa jogging, la o sedinta a psd. Discursul domnului Pambuccian insa a confirmat ceea ce tinuta sa parea ca striga, si anume, lipsa de preocupare , nemascata, pentru tot scandalul motiunii. Desi, ma gandesc, din moment ce a pastrat nota de respect pentur institutia in care se afla, putea sa pastreze aceasta nota si prin vestimentatie. Dar a preferat sa-si arate lipsa de implicare prin vestimentatie. Asa ca a transmis decizia, augmentandu-i nuanta dezaprobatoare.

In al doilea rand, Guvern nou, noua aparitie. Domnul Iohannis, pe langa independenta pe care i-o recunoaste aproape toata lumea, are ceva ce nimeni din Parlamentul Romaniei nu are (sau nu se afiseaza cu el prea des). Trench! Aceasta piesa vestimentara eleganta, folosita de soldatii britanicii in primul razboi mondial, pe care si-o atribuie Burberry. Interesant e ca in timpul primului razboi mondial trenchului i s-au adaugat niste aplicatii pe umeri, pentru epoleti si alte decoratii. Niste decoratii ca functia pe care domnul Iohannis se pregateste sa o detina. Contrar standardelor oarecum impamantenite, trenchul domnului Iohannis nu e negru, ci e bej, clasic. Clasic ca cel mai clasic trench.

Intr-o realitate in care politicienii pun un pret minim pe vestimentatie, multumindu-se cu cateva costume oarecare, orice nota de eleganta si clasicism (in dictonul vestimentar) e binevenita. Oricum, e deja foarte clar ca orice nuanta vestimentara tradeaza intentiile celui care o prezinta.

Sa privim atent la ultimele evenimente din politica romaneasca. Ca sa ne concentram, putem sa dam sonorul minim, ca sa nu fim distrasi de huiduieli si glume proaste. Si ce vedem, niste comemorari folosite in scop electoral, un electoral trist, disperat, cu reactii care mai de care mai zeflemitoare si lipsite de respect. Dar nu despre asta vorbim. Cum sonorul e minim si nu auzim mare lucru, sa privim la oameni si la forfota din jurul celor mai importanti.

Desigur, in centrul atentiei e presedintele. Presedintele nostru care desi inca nu si-a anuntat oficial candidatura e in campanie electorala de la prima baie de multime pe care a facut-o si brevetat-o in ochii mass-media. Dar vai, cum sa-ti recunosti presedintele cand e imbracat ca toata lumea?! Poate ca in povestea asta nu e presedinte, e un simplu cetatean(ceea ce nu e posibil pana in noiembrie si poate dupa). Dar vai din nou, toata lumea il aclama in calitate de presedinte si dumnealui se prezinta in pantaloni lejeri si tricou la comemorarea unor inaintasi tare importanti pentru tara asta, si care tare frumos si demn se mai imbracau la vremea lor.

Incep sa cred ca ideea comform careia cu cat electoratul se identifica cu persoana ta, cu atat o sa iei mai multe voturi, a fost dusa atat de departe incat a strapuns cu sete si disperare toate protocoalele vestimentare vechi de cand s-a inventat demnitatea de conducator si bunul gust. Cum ar veni, de mult.. Desigur, eu nu pot sa cred ca presedintele s-a imbracat din greseala asa, dar treaba e in sine o mare greseala. Pentru ca printre altele, functia sta si in hainele pe care le imbraci, pe care consilieri de imagine ti le-au potrivit cu multa indemanare, dupa ce s-au gandit la toate nuantele posibile care sa se potriveasca cu tenul tau, ochii tai, si evident, cu evenimentul la care participi.

Desigur, cazul presedintelui nu e unul singular. Domnul Vadim Tudor intra din nou in centrul atentiei cu un costum pe care, dupa culoare, pare ca l-a confundat cu unul imbracat la o terasa, intr-o zi putin mai friguroasa de vara.

In schimb, intr-un alt colt de tara, la o zi distanta, doamna Raluca Turcan, dupa modelul dnei Elena Udrea imbraca o rochie mov, aproximativ decenta si porneste, ca prietena a tuturor copiilor de la marginea Sibiului sa imparta ghiozdane in pungi negre de gunoi. Pentru ca nu-i asa, nici dansa nu a fost acolo in calitate de politician, asa ca isi putea permite sa isi etaleze feminitatea printr-o rochie casual, ca nu cumva sa fie imbracata prea clasic si sa lase loc vreunui gand cum ca ar fi venit acolo in alte scopuri, poate politice..

Intr-o alta ordine de idei, zilele astea poate doar ministrul educatiei si fostul ministru al mediului, dna Sulfina Barbu par sa mai aiba ceva in clin si in maneca cu demnitatile pe care le detin. In linii clasice, culori potrivite cu evenimentele, discursurile mai mult sau mai putin calme si decente.

Eu cred ca trebuie sa fie greu sa fii femeie si sa faci politica. Dar cred ca si mai greu decat asta e sa stii sa te imbraci si sa accepti sfaturile consultantului, asta daca ai unul. Poate de asta multe doamne fac niste greseli pe care nu le considera ca atare, din nestiinta saa din exces de zel. Dar ca barbat, cu functie politica, lucrurile nu sunt asa de complicate. Nimeni nu cere de la tine, cum nici de la doamne, sa fii intr-o armonie completa cu hainele pe care le porti ( asa cum in ultimele interventii televizate a reusit dl Vasile Gherasim sau chiar si dl Mircea Toader), ci doar sa ai un costum croit perfect, o camasa cu maneca lunga si o cravata care sa se potriveasca. Ori, tocmai peste treburile astea atat de elementare se trece doar de dragul campaniei electorale. Ceea ce e foarte trist, nu pentru ca e un alt tertip pentru a mai castiga ceva acceptiune la niveluri indepartate din mintile alegatorilor, asta nu mai e o problema, ci pentru ca se duce pe apa sambetei orice bruma de prestanta, de atitudine demna, de mandria functiei si de valori, pentru ca vestimentatia, in multe cazuri, spune mai mult decat o mie de discursuri. Si in plus, daca te uiti cu atentie, dupa felul in care e imbracat un politician, iti dai seama ce atitudine o sa aiba in discursul sau.

In primul rand, nici nu se observa. In afara de specialisti, oameni familiarizati sau pasionati de lucruride genul asta, romanul notru nu prea stie despre ce e vorba. Si nu vorbim aici de oameni de la tara, cu venituri mici si extrem de mici. Vorbim de fapt de romanii, in special tinerii din mediul urban, cu oarecare aspiratii si eventual ceva finante. Si ca sa micsoram cercul, despre consumatori de mondenitati si tot ce mai scrie prin reviste.

Dar oamenii stiu de Zara. Zara e aurul, paradisul, marea bucurie a bucurestenilor. De la Zara isi ia toata lumea cate ceva, se intreaba “asta e de la Zara?”, oamenii devin adevarati cunoscatori si la cate vizite fac mall-urilor, ajung sa recunoasca piese care dispar in cateva saptamani din toate magazinele, dar raman in dulapurile lor bucurestene. Si totusi, Zara nu are cele mai accesibile preturi, nu atat de accesibile incat mai mult de jumatate din populatia capitalei sa-si permita oricand un obiect vestimentar cu eticheta Zara.

Fast fashionul intr-o tara ca Romania arata mult mai diferit decat in alte tari, unde oamenii ajung sa se intrebe cat de ieftine pot sa fie totusi niste obiecte vestimentare. Si e firesc sa te intrebi asta cand un tricou Primark ajunge sa coste cat un mic dejun la o cafenea, cateva lire.. In Romania nu e asa, intr-un fel si pentru ca preturile de la Zara sunt putine mai ridicate decat cele de la Primark, dar si pentru ca finantele bucurestenilor sunt diferite de cele ale londonezilor. La noi Zara penduleaza intre adulatia unei tinere care spune plina de incantare ca “si-a luat un tricou de la Zara… ” si atitudinea a unei tinere care si-a luat un tricou de Zara doar pentru ca a avut chef si s-a gandit ca e . dragut, si ca nu i-ar strica inca unul in dressing.

In Ro, Zara nu e ieftin. “Ieftinul” nostru e mai scump ca ieftinul lor. Ieftinul lor e posibil pentru ca magazine precum H&M vand haine care sunt facute in China si Romania la preturi aproape neinsemnate. In China oamenii lucreaza pentru Zara 13 ore pe zi, confectionand colectii intregi, zeci de mii de piese vestimentare in cateva zeci de zile. In Romania Zara a reusit (ca si in celelalte tari) ceva ce parea aproape imposibil: fara publicitate, fara niciun afis sau reclama in reviste de moda, eticheta Zara e mereu vizibila in oras. Si toate astea pentru ca e sustinuta de marea masinarie din Spania, si pentru ca in magazinele lor functioneaza legi foarte clare, cateva piese vestimentare pentru fiecare masura, cat mai putine, pentru ca un cumparator sa fie convins ca nu va mai gasi piesa respectiva daca nu o cumpara in acel moment. Plus ca o colectie se schimba in cateva saptamani. Haine pe care romanii arunca milioane in mall-uri, produse nu intotdeauna din cele mai fericite materiale, puse pe hartie imediat dupa ce marile case de moda dau drumul tendintelor (vezi si procesele de plagiat intentate de case de moda celebre unor lanturi de fast fashion) sunt confenctionate tot in tara noastra, cu sume minore.

Si cand la noi Zara abia a atins apogeul admiratiilor, cand a poposit in obisnuitul revistelor de moda de pe la noi, cand nici n-a ajuns vreo parte insemnata a societatii sa constientizeze ce se intampla, in alte tari vanzarile incep sa scada si oamenii incep sa-si puna intrebari. Intrebari iti vine sa iti pui, dar ca sa descoperi ca hainele facute la tine in tara, trimise in Spania se intorc ca tu sa le cumperi la preturi nu foarte ieftine, asta chiar da de gandit.

Problema preturilor n-ar fi atat de mare, si pana la urma Zara e doar una, doar un exemplu de situatie, fiind si singura cu impact mare asupra romanilor, dar fast fashionul e mare si la fel de lung ca lantul magazinelor McDonalds. Ne invartim intr-un cerc vicios al formelor fara fond, trecem peste esential si cadem in trista capcana a anilor astora, cand uitam de ceva numit calitate, si ne concentram toate simturile catre cantitate.